Aparitia unui nou copilas in sanul unei familii este un moment foarte important care schimba dinamica familiei: in afara responsabilitatilor parentale si filiale vor aparea cele fraternale. Chiar daca nasterea noului bebelus este anuntata de familie prin prezentarea lui care, momentan locuieste in burtica mamei, prin dialog si prin amenajarea locului sau, copii care deja exista vor trece printr-o perioada de adaptare destul de complexa, avand nevoie de timp pentru a accepta ideea ca vor mai avea un frate sau o sora si pentru a-si crea propria relatie cu el.

Ce se intampla in realitate in interiorul famiilor cu mai multi copii? De ce copiilor le este greu sa accepte un alt micut in universul lor? Copilul cel mai mare va fi pus in situatia de a-si imparti lumea. Dintr-o data, el nu va mai fi copilul unic, privilegiat, rasfatat, cel carea avea acces la toate jucariile si care beneficia de atentia parintilor lui in orice moment. Odata cu aparitia unui al copil, el se va trezi in postura de a imparti. De asemenea, nasterea bebelusului care va atrage, vrand nevrand atentia intregii familii, de la sarbatorirea evenimentului si pana la ingrijire si atentie, il poate face pe cel mai mare sa se simta abandonat . Sentimentul de abandon duce la gelozie si la sentimentu ca est de prisos si ca nimanui nu-i mai pasa de el. Trebuie sa aveti grija, deoarece, de cele mai multe ori, copilul nu va sti sa-si exprime in mod direct trairile interioare. Aceasta inseamna ca el va manifesta tendinta de izolare si de capricii. Toate acestea vin in realitate dintr-o suferinta foarte mare. Copilul mai mare va trece printr-o odisee spirituala, de la statutul de copil unic la cel de frate. El va constientiza ca nu mai este centrul universului si ca, mai mult, va trebui sa imparta acest univers cu altcineva si sa reuseasca sa aiba o legatura cu acesta.

Prinsi in lantul cotidian si in nevoia de a imparti timpul scurt in nenumarate sarcini de la a-l imbaia pe cel mic la a cumpara haine celui mare sau de la a-l hrani pe bebelus si a-l duce la scoala pe primul nascut, parintii sa comunice, sa reflecteze, sa analizeze cu atentie starile primului lor copil. Fiecarui copil trebuie sa i se acorde un moment in care sa intrebe si in care sa primeasca un raspuns. Un moment in care sa inteleaga ceea ce se petrece.

Mai tarziu, parintii trebuie sa evite sa compare fratii intre si sa foloseasca fraze precum: uite ce cuminte este fratiorul tau sau tu de ce nu poti ca sora ta, de ce nu ai fost in stare sa iei o nota mare ca ea. Aceste vorba aruncate nu vor face decat sa atraga dupa ele un sir lung de acuze, suferinte, frustari si ganduri negative pe care copii le vor interioriza. Aceste ganduri negative pot fi directionate asupra parintilor sau asupra fratilor. Un copil care se simte neinteles si fara rost, neiubit de familia sa se va izola, va deveni trist si rebel, va refuza sa participe la unele activitati, poate manifesta o stare de agitatie si poate incepe sa inregistreze rezultate si mai proaste la invatatura. Subliniem faptul ca un copil se poate simti nedorit si abandonat chiar daca in realitate lucrurile stau altfel. Toti parintii sunt la fel cu copii lor, pe toti ii iubesc la fel de mult. Problemele apar insa in mintea copilului. Cu alte cuvinte, de multe ori, exista o diferenta intre imaginea reala a parintilor si imaginea copiilor despre parinti.

Ce pot face parintii atunci? Sa comunice cat mai mult cu fiecare copil in parte. Sa lase in permanenta o cale deschisa catre lumea fiecarui copil. Poate ca este necesar ca, cu fiecare micut in parte sa fie nevoie de un alt limbaj. Fratele mai mare poate fi interiorizat si timid, in timp ce cel mai mic poate fi energetic si mult mai expansiv. Parintii trebuie sa se apropie de fiecare in parte, sa-l inteleaga si sa-l accepte asa cum este el. Este greu sa fii parinte, dar la fel de greu este si sa fii copil sau frate.

Comentarii

Nume *
Email (Pentru verificare & Reply)
Cod   

Trimite comentariu