| Cum sa uiti o femeie? |
|
Doua jumatati : una de dragoste, cealalta despre dragoste. Cam asa s-ar putea numi romanul lui Dan Lungu, publicat de curand la editura Polirom. O poveste despre jumatati care se cauta, dar mai ales istoria unui barbat care incearca sa-si stearga din propria fiinta imaginea unei femei. Andi si Marga s-au cunoscut intr-o imprejurare ciudata. Locuiesc impreuna de un an si jumatate. Ei sunt tineri jurnalisti care lucreaza la acelasi ziar. Ea, la mondenitati (previzibil, nu-i asa ?) si el la rubrica de investigatii (tipic, nu?). Intr-o zi ea decide sa dispara, lasand in urma ei un adio de hartie scrijelit intr-un bilet si apasarea memoriei, a trecutului ce nu poate fi suspendat. Investigatiile lui Andi devin acum investigatii existentiale despre sine, despre iubire, despre fantoma unui « noi » ce inca bantuie prezentul. In lipsa unei explicatii rationale, barbatul apeleaza la un intreg arsenal de strategii ale uitarii, arsenal pe care va las sa-l descoperiti.
Andi pare ca se afunda tot mai mult in sine, in existenta, in cunoastere, in cautari insomniace atunci cand viata i se complica odata cu intalnirea unui grup de neoprotestanti si cu ideea ca Dumnezeu este pe urmele sale.
Treptat, memoria este inlocuita de uitare sau aducerea aminte este pur si simplu revolutionata de un alt tip de iubire, cea fata de divinitate ?
Un barbat, sfasiat intre un El transcendent si o Ea asemenea unei absente-prezente. Un barbat aflat intre o femeie si Dumnezeu. Ce alege ? Ce cauta ?
Cum se poate uita o femeie ? ‘De fapt, o femeie nu poate fi uitata, dar macar ne putem amagi ca am uitat-o’, ne raspunde scriitorul.
O poveste despre amintiri si uitare, despre cum se transforma memoria dupa o fractura sentimentala. Dincolo de toate acestea, Cum sa uiti o femeie de Dan Lungu este o carte despre redobandirea inocentei si despre cum se mai poate vorbi despre Dumnezeu astazi.
|

Doua jumatati : una de dragoste, cealalta despre dragoste. Cam asa s-ar putea numi romanul lui Dan Lungu, publicat de curand la editura Polirom. O poveste despre jumatati care se cauta, dar mai ales istoria unui barbat care incearca sa-si stearga din propria fiinta imaginea unei femei.
Comentarii