Turnul sinucigasilor, in original A long way down, este una dintre cartile existentiale, daca pot spune astfel, ale umanitatii. O carte despre sinucidere, scrisa in stilul ireventios si ironic cu care Nick Horby ne-a obisnuit deja. Scindata intre mizerie si emotie, intre tragic si comic, naratiunea cartii urmareste 4 personaje aflate in pragul sinuciderii. Fiecare personaj de invita, de fapt, la o redescoperire a fericirii, la o reanalizare a momentelor fericite, simple, banale pe care uitam adesea sa ni le oferim. De aceea, cartea lui Hornby nu este o carte pesimista. Nu este o carte lasa. Nu te astepta ca, la sfarsitul lecturii sa realizezi ca nimic nu conteaza. Nu acesta este mesajul cartii. Dimpotriva, Turnul sinucigasilor este o poveste despre viata, cu suisurile si coborasurile ei.

Cartea aceasta a lui Hornby este una despre limitele alegerii, despre regrete, despre tarziu si...miracolul cele de-a doua sanse. Toate acestea spulbera cele mai intunecate viziuni sau previziuni, toata mizeria existentiala. Ele sunt cele care fac ca viata sa fie traita.

In noaptea Anului Nou, undeva in nordul Londrei, 4 suflete ce se confrunta cu limita propriei existente se urca pe un acoperis in ideea de a se sinucide. Cele 4 suflete pierdute sunt: Martin, un mediator tv cazut in dizgratie, divortat, umilit de mass-madia care si-a petrecut ceva timp in inchisoare pentru ca a avut o relatie cu o minora. Maureen, o femeie de varsta a doua si mama singura. Ea a facut sex o singura data in viata sa, intamplare din care a rezultat si crucea pe a trebuit sa o poarte si pe care refuza sa o mai poarte...un fiu. Jess, o adolescenta rebela, fiica unui guvernator politic oficial. Ultimul este JJ, un muzician ratat de 30 de ani, leader al unei trupe defuncte "Big Yellow", ajuns un baiat care livreaza pizza la domicliu.

Emotionant este ca cititorul are patru perspective diferite asupra unei singure problematici. Naratiunea este construita din gandurile, strigatele, disperarile si bucuriile acestor patru suflete. Monologurile alterneaza cu dialogurile, toate contribuind parca la conturarea insasi a Existentei.

Ceea ce mi-a placut cel mai mult la cartea asta a fost umorul. Chiar daca subiectul pare unul serios, deloc unul care starneasca rasul, Nick Horby pare sa gaseasca o cale pentru a face din dorinta de a-ti pune capat zilelor si din situatii ceva hilar. Hornby ne invata ca uneori, este bine sa mai si radem de moarte. Sa razi de moarte inseamna sa-ti dai o noua sansa si sa-ti reevaluezi situatia aparent claustrofoba, fara iesire in care te afli.

Comentarii

Nume *
Email (Pentru verificare & Reply)
Cod   

Trimite comentariu